Laptopurile

Când spui portabilitate, în domeniul IT, te gândeşti imediat la laptopuri. Sau notebookuri, depinde cum îţi place să le spui. Unii şi le cumpără pentru că au cu adevărat nevoie de ele. Alţii doar pentru că aşa e trend-ul .

nsă laptopul nu a fost întotdeauna aşa portabil şi performant cum este acum. Ba chiar primele versiuni erau atât de grele şi de mari, încât puteau fi transportate cu mare dificultate. Aceasta este ironia tehnologiei: ne aduce avantaje la care nici nu ne-am fi gândit, pentru ca noi să râdem când privim în urmă la primele prototipuri.

Primul concept care s-a apropiat de ceea ce avea să devină laptopul pe care îl cunoaştem azi a fost Dynabook. Conceput de Alan Kay şi dezvoltat de Xerox PARC la începutul anilor ’70, Dynabook a constituit baza de plecare a laptopurilor.

Un deceniu mai târziu şi-a făcut apariţia primul model comercial. Lansat în 1981, Osborne 1 avea la bază sistemul de operare CP/M şi era mult mai mare şi mai greu decât laptopurile moderne. Din poză, se poate observa că ecranul CRT de care beneficia era minuscul. În ciuda dimensiunilor şi a greutăţii mari, Osborne 1 a avut un impact major asupra industriei, fiind primul computer pe care oamenii îl puteau lua cu ei. Însă Osborne 1 nu funcţiona pe baterii, trebuia alimentat la priză.

Vremea laptopurilor cu baterii avea să vină în 1983, când Epson a început să comercializeze pe scară largă modelul HX-20 (anunţat iniţial în 1981). Acesta se alimenta cu baterii reîncărcabile nickel-cadmium şi dispunea de o tastatură cu numai 84 de taste. HX-20 avea un LCD mic, cu rezoluţie de numai 120 X 32 pixeli, 4 linii de text şi maxim 20 de caractere pe o linie.

Memoria externa

Memoria externă este o memorie suplimentară care comunică cu microprocesorul tot prin intermediul magistralei de date şi magistralei de comenzi. Ea este o memorie nevolatilă din care se poate citi şi în care se poate scrie.

Memoria externă are de obicei o capacitate mult superioară celei interne, în care se pot înmagazina mai multe programe precum şi datele corespunzătoare lor. Ea este reprezentată în mod special de discurile magnetice, discuri asemănătoare ca formă şi mod de utilizare cu discurile de pick-up, dar cu proprietăţile benzii magnetice: de pe aceste discuri se poate citi, dar de asemenea se pot scrie informaţii pe suportul lor magnetic.

Memoria externă este alcătuită în principal din discuri fixe (hard-disk) şi discuri flexibile (floppy-disk). Discurile fixe sunt montate de obicei în interiorul unităţii centrale şi nu pot fi detaşate de calculator decât prin demontarea acesteia. Discurile flexibile se folosesc cât este nevoie, ele fiind introduse într-un locaş special, după care pot fi recuperate cu uşurinţă.

HARD-DISCUL (HD) reprezintă o unitate fixă de stocare a datelor. Acesta este încorporat în cutia care conţine unitatea centrală, încasetat într-un dispozitiv la care nu avem acces pentru a-l înlocui cu altul. În caz de defectare se înlocuieşte întreg ansamblul. Acest ansamblu se mai numeşte disc fix sau disc Winchester, după numele tehnologiei de construcţie. Denumirea de disc fix, atribuită iniţial, a avut în vedere faptul că acesta se fixează în interiorul calculatorului şi nu poate fi detaşat cu uşurinţă de către un utilizator obişnuit. În ultimul timp însă, această denumire a devenit improprie, deoarece au fost create şi HD care pot fi cu uşurinţă conectate şi deconectate în exteriorul calculatorului prin porturile de intrare/ieşire ale acestuia.

FLOPPY-DISCUL (discul flexibil sau discheta), apărut pentru prima dată în anul 1971, reprezintă un disc format dintr-o singură placă realizată din material plastic acoperit cu un strat feromagnetic.

Principiul de funcţionare constă în următoarele: un mecanism de antrenare roteşte floppy-discul cu o viteză constantă, iar scrierea/citirea se realizează cu ajutorul a două capete de scriere/citire, care se poziţionează pe informaţiile plasate pe piste (track), dispuse în cercuri concentrice.

Floppy-discurile sunt de dimensiuni diferite şi deci de capacităţi diferite. Cele mai răspândite sunt floppy-discurile cu diametru de 5 1/4 inch şi cele cu diametrul de 3 1/2 inch, care surprinzător, sunt de capacitate mai mare. Un disc magnetic flexibil se roteşte în interiorul unităţii cu o viteză de 300 rotaţii/minut având, în principiu un timp de acces la informaţie de 100 ms.

COMPACT DISCUL constituie un alt suport de memorie externă care, datorită unor performanţe superioare faţă de discurile flexibile, tinde să se generalizeze.

Putem defini discul compact ca pe un suport pe care sunt stocate informaţii prin intermediul mijloacelor optice (tehnologia laser) atât în procesul de scriere, cât şi în cel de citire.

CD-ROM-ul este mai avantajos decât discul flexibil, dar concurează discul fix, în sensul că are capacitate de ordinul sutelor de MO sau GO. Viteza de lucru este, uneori, mai lentă decât la HD.

Memoria interna

Este o memorie electronică ce operează la viteze foarte ridicate şi poate fi accesată direct de către microprocesor, zona de stocare în care ajung toate datele înainte de a putea fi procesate de catre acesta.  Caracteristicile principale ale memoriei interne sunt următoarele:

• memorie rapidă: dispozitivele de memorie internă sunt 100% electronice şi oferă o rată de transfer a datelor net superioară faţă de dispozitivele de memorie electronico-mecanice (precum hard disk-urile sau unităţile optice)

• memorie temporară: datele sunt reţinute atât timp cât prin circuitele memoriei interne trece un curent electric. Întreruperea fluxului de electricitate sau închiderea calculatorului duce la dispariţia datelor conţinute.

• memorie costisitoare: dispozitivele de memorie internă presupune costuri ridicate de producţie per megabait comparativ cu memoria externa. Din aceste motive cantitatea de memorie internă ce se găseşte într-un calculator este mult mai mică decât cantitatea de memorie externă.

• memorie RAM: în cea mai mare parte memoria internă este alcătuită din memoria RAM, aceasta fiind ajutată si de o cantitate mica de memorie ultrarapidă de tip cache care intră in componenţa microprocesorului.

Aflarea cifrelor unui numar

Algoritmul este urmatorul:

•  citim numarul n

• cat timp n!=0 executa:

-aflam ultima cifra (c=n%10)

-eliminam cifra din numar (n=[n/10])

-afisam cifra.

 

 

Pseudocod:

start

citeste n

cat timp n!=0 executa

c=n%10

n=[n/10]

scrie c, ‘,’

stop

 

Observatii:

•  Numarul se modifica ,devenind egal cu 0,rezulta copie

•  Cifrele numarului se obtin in ordine inversa: cifra unitatilor, a zecilor, a sutelor, a miilor ,zecilot de mii,sutelor de mii,etc.

 

Algoritmi elementari

1.Cmmdc

Se dau doua numare naturale “a” si “b”. Sa se calculeze cmmdc-ul lor.

a) Algoritmul prin scaderi repetate

•  citim a si b
•  cat timp numerele a si b sunt diferite scadem din numarul mai mare numarul mai mic

• afisam unul din numere

Pseudocod

start

citeste a,b

cat timp a!=b executa

daca a>b atunci a=a-b

altfel b=b-a

scrie a

stop

 

Observatii

• aceasta metoda de calcul a cmmdc este lenta sin punct de vedere al timpului

• in urma calcularii c.m.m.d.c numerele se modifica; daca dorim sa folosim numerele trebuie sa realizam o copie inainte de calcul cmmdc

 

b)Algoritmul lui Euclid

•  citim a si b, cele doua numere

•  calculam restul impartirii lui a la b (r=a%b)

•  cat timp r!=0 executam

a=b

b=r

r=a%b

 

Pseudocod

start

citeste a,b

r=a%b

cat timp r!=0 executa

a=b

b=r

r=a%b

scrie b

stop

 

Observatii

Observatii!

•  algoritmul lui Euclid este mai rapid decat algoritmul prin scaderi repetate

•  numerele se modifica => copie

 

 

 

Muzica bizantina

Noua Roma, asa cum era numit Bizantul, a pastrat traditia artei grecesti. In privinta muzicii, conceptiile au ramas, in mare, aceleasi, pastrandu-se modurile diatonice si cromatice utilizate inAntichitate, precum si conceptia despre numele si proportii. Motivatia pastrarii traditiilor elene este mai usor de inteles, daca se precizeaza un mic amanunt: limba oficiala a Imperiului Roman de Rasarit era cea greaca. Muzica bizantina este prima de tip crestin, preluand din practica ebraica genuri de recitare, cantarile responsoriale sau antifonice  si ecfonetice. Cantecul bizantin cunoaste trei mari perioade de creatie si notatie:

•  prima dintre acestea era cea Paleobizantina (secolul IV-XII),  cand apar primele genuri muzicale: psalmul, imnul, si cantecul spiritual. Din punct de vedere al scriiturii, notatia se realiza cu ajutorul neumelor (semne grafice asezate dedesubtul sau deasupra cuvintelor ce indicau inflexiuni ale vocii)

•  a doua perioada este cea mediobizantina (secolul XIII-XVIII) si se remarca prin aparitia semnelor neumatice si hirnomice care ofereau informatii despre inaltimea si ritmul sunetelor

•  a treia si ultima perioada se numeste neobizantina (secolul XIX) ,acest gen de muzica se canta si astazi in biserica ortodoxa

Din marturiile ramase din perioada bizantina reiese o schimbare totala de optica in conceptiile despre muzica: aceasta are origine divina, practicantul avand o adevarata revelatie ascultand cantecul ingerilor. Cu cat inaintam spre sfarsitul primului mileniu, cu atat influenta bisericii este mai puternica, dar cu toata opozitia acesteia impotriva manifestarilor artistice pagane, cu greu ar fi putut fi inlaturate din viata bizantului ceremonii artistice pilejuite de jocurile olimpice, de serbarile kalendelor si de reprezentarile organizate in cinstea lui Dionysos si a Aphroditei. In aceasta perioada rolul principal al muzicii este de a-l face pe om mai bun, mai curat. Acest lucru se putea realiza numai in biserica, religia neputandu-se lipsi de muzica, aceasta avand si un caracter functional, emananad acea forta prin care se comunica cu divinitatea.

Pe bolta cupolei manastirii Moldovita sunt zugraviti patru sfinti muzicieni: Efrem Sirianul, Andrei Cretanul, Ioan Damaschinul si Ioan Kukuzelos, acestora adaugandu-li-se Romanos Melodul (sirian stabilit de Bizant) si Teofan si Cosma din Ierusalim, toti acestia nefiind din Bizant ci provenind din Orientul Apropiat fapt care confirma originea, in mare parte siriana, a muzicii bizantine.

Antichitatea

       Cele mai graitoare documente care releva aspecte ale muzicii din antichitate se gasesc in izvoarele literare,istorice,mitologice,geografice si filozofice lasate de marii oameni de cultura greci.Din aceste documente reiese unde si cum se facea muzica in antichitate,dar,totodata ,ofereau si bogate referinte privitoare la pratica muzicala,precum si ample  consideratii asupra capacitatii de expresie,puternicele ei efecte exercitate asupa omului.

        In muzica antichitatii vocea era nelipsita,uneori,insotita de un instrument.Vocea purta cuvantul si muzica,iar instrumentul o sublinia,o intarea.

        Muzica este un ansamblu sincretic si se adreseaza ochiului, urechilor, simturilor. Muzica si cuvantul sunt insotite de gesturi, mimica,miscare, costume, decoruri, culoare, toate acestea, adunate, inseamna altceva decat fiecare element separat. Muzica avea un anumit scop , dar nu era facuta cu un scop: cu ajutorul ei se incearca atingerea perfectiunii morale, se incearca sa se intre in armonie cu Cosmosul prin ethos, realizandu-se fenomenul de catharsis, de purificare a fiintei umane.

Creatiile muzicale ale anticilor par astazi depasite fata de uluitoarea dezvoltare a limbajului muzical ulterior, acesta si din cauza constructiei rudimentare a instrumentelor, muzica fiind atunci un accesoriu al artei poetice. Acest lucru nu a impiedicat dezvoltarea, cu un impact deosebit asupra auditoriului, a genurilor lirice (corale sau solistice) precum si a tragediei antice ramasa de la cei trei mari dramaturgi greci: eschil,sofocle si euripide.

In antichitate, muzica avea o mare influenta asupra auditoriului incat Platon si Aristotel o considerau apta de a modela sufletul omului.

Marturii palpabile ramase din antichitate:

•     Imnul delphic ramas pe o piatra in cinstea zeului Apollo, Imnul lui Seikilos Skolion, Imnul lui Mesomedes, Oda lui Pindar, comentarii de Aristofan, de la care ne-au ramas documente, si Timoteus din Milet cu drame in miniatura realizate cu ajutorul ditirambului.

Fara a-i nega muzicii functia de divertisment, Aristotel atricuie acesteia capacitatea de educare a omului si chiar de vindecare a relelor fizice si morale.

Structura repetitiva cu numar cunoscut de pasi(pentru)

1.Forma generala

contor=valoare initiala

cat timp contor<=valoare finala contor=contor+pas

pentru contor=valoare initiala, valoare finala,pas executa

instructiuni

2.Efect

• initial,contorul egal cu valoare initiala
• cat timp contor<=decat valoare finala executa:

-instructiuni

-contor primeste contor+pas

3.Observatii:

• de obicei pas=1
• structura repetitiva se paraseste atunci cand contor>decat valoarea finala
• daca pas=1 atunci instructiunile se executa de valoarea finala-valoarea initiala+1 ori